M-am chinuit nopţi prea multe să te şterg din minte. Şi toate pentru ce ? Ca să revii, să-mi zâmbeşti cu nonşalanţă şi să mă omori din nou ? Pentru ce ? Pentru CE !?
05.08.2008 - Două oglinzi
Amurg de vară, nebunie de toamnă şi noi. Ne cunoşteam de mult. Am învăţat să te cunosc. Îmi cunoşteai deja toate mişcările, nu aveam cum să mint în faţa ta. Îţi ştiam toate întrebările, înainte de a le rosti măcar. Şi-ţi răspundeam, la fiecare-n parte, cu calm şi dăruire.
Era-nceput de toamnă însă căldura ne topea mai tare decât arşiţa din sufletele noastre. Şi am hotărât să plecăm să ne spălăm de dorinţe. Să ne lăsăm capriciile-n mare şi să redevenim muritori. Căci ne ridicasem cu mult deasupra tuturor. Eram perechea perfectă.. ni s-a spus de mii şi mii de ori.
Ne-am lepădat de haine şi ne-am botezat din nou în oglinda cerului. Ai început să râzi şi să ma tachinezi - ca-ntotdeauna. Şi jucându-mă cu tine am căzut, alunecând pe o piatră şi afundându-mă în apă. Te-ai speriat, ai sărit ca să mă prinzi şi ai căzut şi tu. Am deschis ochii, însă totul în jurul meu era neclar. Dar ţi-am văzut ochii. Adancimea lor mă îneca mai repede decât întreaga mare. Ne-am oprit amândoi. Panică nu mai exista, ci doar două oglinzi paralele ce ma făceau să cad. Şi atunci am ştiut că n-am să mai găsesc cale de întoarcere spre universul pe care îl cunoşteam atât de bine, deoarece acum mă aflam între două straturi groase de sticlă. Oglinda ta şi oglinda mării. Însă nu mă puteam vedea în niciuna. Erai tu şi-atât. Niciodată eu, niciodată noi, totdeauna tu.
Şi ţi-ai lipit buzele de ale mele. Ştiai că vraja ta este completă. Ştiai că nu mă mai puteam întoarce la ce eram. Aveam să cresc între cele două oglinzi pe viaţa. Sau până voi găsi curajul să o sparg pe una din ele. Dar ştiai că nu o voi face. Nu sunt destul de puternică.
Euforică, extaziată şi extrem de confuză, mă dezlipesc de tine şi fac un pas înapoi. De ce ? Amândoi puteam conduce universul.. dar împreună ? De ce ai făcut-o? Mi-ai omorât fiinţa. Mi-ai furat sufletul. M-ai contopit cu tine. Pe viaţă.
13.09.2008 – Doar amandoi
Nu mai sunt eu. Nu mă mai recunosc. Eu sunt independentă, nu NU am nevoie de tine. De când.. de ce mă simt legată de tine ? De ochii tăi.. De buzele tale.. De tot. De tine. De cele două oglinzi paralele. De noi. Dar n-a fost niciodată vorba de doi. Eram eu si tu. Şi-atât. Niciodată împreună. Doar amândoi.
Nu mă mai suport şi tânjesc după mine. Dă-mă înapoi! Eliberează-mă! te rog..
Ori de nu, ostoieşte-mi pofta. Oferă-mi-te numai mie. Nu mai pleca, lasă-mă să mă hranesc din tine. Oferă-mi din tine tot ce ai furat din mine şi lasă-mă să mă-ntregesc. Împreunează-ne în unu. Fă-ne invincibili.
Sau ucide-mă. Şi lasă-mă să scap de suferinţă.
14.12.2008 – Mai ales inima...
Prea multe zile.. prea multe nopţi udate cu lacrimile mele. De ce m-ai vrăjit şi ai plecat ? Am murit şi renăscut de mii de ori de-atunci.
De 3 luni, în fiecare seară. De atunci încerc să mă eliberez. De atunci încerc să-mi omor fiinţa sau măcar să mă recompun. Dar tu eşti prezent în toate celulele corpului meu. Mai ales în inimă. În special în inimă.
Poftim ! Ia-mă, sunt a ta. Nu mai vreau să lupt. Sunt de acord să mă pierd în oglinda ta. Omoară-mă, fă ce vrei, numai nu mă mai lăsa să mă autodistrug. Căci nu pot.
Ai zâmbit. Ah, ce zâmbet minunat.
Mi-era dor de tine. Vreau să fiu a ta. De ce m-am zbătut până acum ? Îmi place aici cu tine. Fă ce vrei din mine.. mă mulţumesc cu prezenţa ta. Ostoieşte-mi dorinţa. Te rog.
Nu-mi mai simt aerul în plămâni. Oare am murit ? Dacă da, când ? Cum ?
Apogeu. Am atins abisul format de cele două oglinzi. 3 luni de zile am încercat să urc spre suprafaţă. Şi odată ajunsă aici, am pus un picior greşit şi am alunecat. Din nou. Sunt iar la capăt. Şi nu mai am resursele necesare să pornesc din nou.
Moarte. E tot ce mi-am dorit atunci şi de multe ori înainte.
01.01.2009 - Ultimul cuvânt
Inima mea încă bate pe fundul abisului ochilor tăi. Mă chinui să mor şi nu mă laşi. Nu mă laşi să evadez. Eşti un colecţionar de fluturi, iar eu sunt captura ta preferată. M-ai prins c-un bold de gulerul cămaşii tale şi m-ai lăsat să mă zbat. Nici nu mă omori, nici nu-mi dai drumul.
02.01.2009 - Nimic.
Nimic nu s-a schimbat. Încă te iubesc. Si o sa te iubesc toata viata mea! JUR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu