... și știa ca aceasta va fi ultima noapte a lor, căci de mâine lumina avea sa dispara din viata ei, întunericul avea sa ii acopere sufletul.Stătea la geam și privea în gol. Nu voia sa suspine și sa alerge spre nicăieri de dorul lui. Voia doar sa știe ca ea este numai a lui, ca nu este alta mai buna pentru el.
Se așază cu capul pe pieptul lui gândindu`se ca mâine va trebui sa plece, iar el nu va mai fi în viata ei. Desertul avea sa își facă loc în sufletul ei. Viata ei avea sa prindă treptat culoarea disperării și gustul lacrimilor. Sufletul ii explodase în milioane de bucăți și cioburi ascuțite. Închide ochii și se întoarce în vis. Se trezește dimineața. El nu mai era acolo. In mintea ei șovăiau gânduri aiurea. Nu a fost doar o presimtire. Urla în ea toata ura pe care a acumulat`o pe parcursul micului ei trai de pana acum. Avea în minte numai momentele în care a plâns, a cerut iubire și i s`a întors spatele, a strigat și nu a fost auzita, a vrut totul și nu a primit nimic. Se simțea ca într-un ținut străin, fără nimeni aproape care sa o ajute și fără indicatoare care sa te ghideze către un ținut cunoscut în care sa se poată descurca.
Asa pierduta, confuza și singura își punea zeci de întrebări, încercând sa înțeleagă ce a fost în mintea lui când a plecat. De ce pana acum el o asigura întotdeauna ca o sa fie bine si ca nu o sa o lase niciodată, iar acum a plecat fără sa-i spună măcar rămas bun?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu