Bucati de suflet in vicii.

Am devenit experta in a-mi ascunde bucati de suflet in vicii. Crezi ca daca mi-ai fumat sambata cateva ore scrise pe hartia ultimei tigari ma cunosti? Nici eu nu ma mai stiu. Nici eu nu ma mai inteleg. Nu mai vreau sa ma stiu… Sunt atat de afundata in vicii incat nu mai pot simti decat prin ele. Asa imi place sa cred. Asa imi place sa ma mint si sa ma oblig sa fiu.
Dar printre melodii tot pierd cuvintele pe care mi le-ai zis candva si cele pe care tacerea si frica mi le-au cenzurat. Pe tigari tot sunt imprimate privirile aruncate pe furis, dar mai ales cele insistente, directe, atat de directe incat sunt insesizabile pentru restul lumii. In paharul de cola vad mana ta infipta in parul meu, strangandu-ma de ceafa si apropiindu-ma violent, in ciuda falsei mele impotriviri. Vodka nu mai are gust de portocale, tot aroma tutunului intiparit in buzele tale o trag prin pai…
Ipodul meu poarta amprentele tale, bluza mea preferata are inca forma mainii tale imprimata pe ea, pe gat am inca urmele dintilor tai, iar corpul meu poarta mereu povara povestii necunoscute, nerecunoscute, nescrise decat pentru doi ochi.
Dar ochii tai sunt inchisi mereu, fumezi prea mult ca sa ii poti deschide, fumul te raneste cand o faci, lumina te doare, iar fiecare dunga rosie care iti violeaza purul alb din jurul cercului intentionat orb te zgarie, te ataca, te obliga sa fugi de lume si de mine.
Te-am ascuns in viciile mele, alaturi de sufletul meu, cu care de multe ori te-am confundat, pe care de si mai multe ori l-am neglijat pentru ca era infinit inferior tie. Pana la urma tot prin si pentru tine simt.
Dar cui ii mai pasa? Tie nu si mie clar nu. Mi-e frica, nu am speranta, nu mai am nici macar superioritatea sacrificiului din dragoste, pentru ca nu mai sunt dispusa sa ma las sa te iubesc. Mai am doar indiferenta si scurtele, rarele, absolutele momente in care ma pierd in visare, in amintiri, in situatii imaginate si deloc realistice, in tine si niciodata in mine. Eu am ars, dar tu ai potentialul oceanului…
Mai am cenusa si marea… si unde sunt ele doua e si vantul care sa le uneasca… si sa ma piarda in infinitul tau haotic…