gandire bolnava.

Adesea stai si te gandesti. Nu? De fapt.. ce tot intreb eu aici.. bineinteles ca gandesti, doar esti om, nu? Gandirea nu are limite. La fel ca iubirea. Cred.
Cand te gandesti la viata, gandeste-te ca altii ar da orice pentru inca o clipa.
Cand te gandesti la moarte, gandeste-te intai la faptul ca altii mai au doar o clipa pana acolo.
Cand te gandesti ca fericire, gandeste-te ca multi aspira catre ea si abia cand o capata descopera ca de fapt e trecatoare. Fericirea trece prin viata doar asa, in fuga.
Cand te gandesti la drumul pe cape trebuie sa-l urmezi, gandeste-te ca orice lucru se face pas cu pas. Ai rabdare cu tine insuti.

Cand te gandesti ca dupa plecarea lui ai gasit niste urme, ar trebui sa le pretuiesti pe alea. Bucura-te ca le ai. Urmele, clipele si EL, pe care nu ti l-ar putea sterge nici un taifun din minte.

Cand te gandesti la trecut, gandeste-te si la faptul ca timpul nu e rabdator cu oamenii, el trece printre noi. E un nimic care uneori nu-ti foloseste decat ca sa realizezi ca…Nici nu stiu ce realizezi. Tot ce stiu e ca uneori te aduce in culmea disperarii doar asa…pentru simplul fapt ca ti se pare ca trece si ca nu faci nimic. Si asta te framanta, te sfasie, te omoara treptat, dar sigur.
Si mai stai cateodata si te gandesti de ce s`a instalat neputinta in personalitatea ta si de ce nu poti face nimic in fata binelui si a raului care se joaca in fata ta. De`a ce? Probabil de`a v`ati ascunselea.