Moartea semneaza indescifrabil.[part II]

Uneori din cauza liniștii iți țiuie urechile. Asa i se întâmpla ei. Din 10 în 10 secunde se mai auzea un suspin dinlăuntrul ei. Il aștepta. Patul era rece și gol. Gândul ca ar putea sa nu se mai întoarcă ii sfâșia sufletul. Gândul ca ar putea sa fi găsit o 'alta' mai buna decât ea ii inunda mintea.
Ii era teama ce se va alege de relația lor. Nu-i pasa de ea. Nu se gândea la ea. Stătea întinsă pe podea și lăsa suferința sa o calce în picioare. Nu se mai gândea la nimic. Ii era frig doar.. și se simțea mai singura ca niciodată. Nici urma de el. Avea telefonul închis. 'Daca a pățit ceva?' se întreabă la un moment dat. Toate aceste gânduri o răscoleau. Se simțea goala pe dinauntru pentru ca o mare parte din ea era încă la el.
5:03. Se ridica din pat și scrie un bilet printre lacrimi.
'Te iubesc. Ești singuru' lucru mai important decât însăși viata mea. Daca ajungi cauta-ma. Te-am așteptat prea mult.'Pleacă în căutarea lui. Își ia telefonul, trage adânc aer în piept și închide ușa.
Dupa ceva timp, ajunge și el. Confuz. Nu știa ce se întâmpla. Nu o găsește. In schimb, găsește biletul. Brusc, în ochii lui se instalează puritatea lacrimilor.Pleacă disperat sa o caute, însă nu o mai găsește. Se întreabă de ce a greșit, însă întrebările și învinuirile nu îl mai ajutau cu nimic acum.

Din nou, moartea semnează indescifrabil. Totuși, cred ca semnează în numele iubirii.