Moartea semneaza indescifrabil.[part I]

El-Ti-am mai spus.
Ea-Ce?
El-Pleacă!
Ea-Cum adică sa plec?
El-Fa cum iți spun. E mai bine pentru amândoi.
Ea-Bine îmi e doar lângă tine.
El-Intre noi totul s-a terminat!
Ea-Uita-te în ochii mei și spune-mi ca nu mai însemn nimic pentru tine. Sau poate nu am însemnat niciodată. Spune-mi ca nu ma mai iubești.
El lasă capul în jos. Amuțise.
Ea-Si tăcerea e un răspuns. Daca asta te face pe tine fericit, o sa plec. Nu contează cum o sa fiu eu. Atâta timp cât tu o sa fi fericit, asta e tot ce contează pentru mine.
O sa plec și nu o sa ma mai întorc. Sper sa nu ne mai vedem niciodată. Dar nu uita ca o sa te iubesc și dincolo de moarte. Oricum.. nu e foarte departe.
In următorul moment se întoarce și pleacă confuza.

Abia se putea tine pe picioare în rafalele furtunii care aproape ca-i smulgeau hainele de pe ea, iar picăturile reci o răscoleau pana în strafundurile gândurilor. Nu-i pasa ca era uda sau desculță și continua sa alerge spre nicăieri. Nu privea în urma, lăsase în urma tot:familie și prieteni. De fapt renunțase la tot pentru el. Iar el a dezamăgit-o. Își punea o singura întrebare:'Oare m-a iubit vreodată?'. Picăturile ploii ii ascundeau lacrimile, iar ea sa chinuia sa deslușească care este acum rostul vieții ei care se contura doar în preajma lui. Din loc în loc se oprea. Ii era frig și nu știa unde sa se adăpostească. Furtuna se întețea. Se oprește pe un pod unde odată X ii jurase iubire veșnica. Privea adânc în apa răscolită de furtuna. Se gândi o clipa și își lasă lanticul de la el agățat de bara podului. Apoi privește în jos, oftează și cu un salt puternic sare de pe pod.

Moartea semnează indescifrabil.