inocenta furata.

'Vreau sa fiu copil!', imi spuse ea. Si in priviri i se citea nostalgia unei perioade aproape edenice… o etapa in care cuvantul de ordine era joaca; in care cea mai mare grija era sa nu o superi pe mama, in care trona dilema discutiilor dintre cei mari, in care lumea iti zambea cand faceai ceva bun fara ca macar sa stii ca ai facut acel lucru… totul venea de sine… Toti eram prieteni de joaca, iar certurile se rezolvau simplu printr-o cearta, o imbranceala… si apoi o imbratisare.

Vreau sa resimt caldura bratelor care ma ridicau pe sus, facandu-ma sa ma simt ca toata lumea imi apartine… De ce nu ne mai imbratisam atat de sincer, atat de neconditionat cum o faceam cand eram copii?Imi intorc privirea si ma revad pe mine… acum ceva ani.. cum ma ascundeam sub masa la petreceri ca sa ascult ce zic oamenii mari… privirea mamei cand a crezut ca m-a pierdut pentru ca eu fugisem sa ma dau in gargarite… plansul meu cu sughituri pentru ca Costin, un baiat mai mare imi luase mingea si eu nu puteam ajunge la ea si saream si saream si el o tinea sus- sus de tot… cum am tipat la Adi cand mi-a rupt o papusa... rochitele si papusile pe care le primeam.. bratele puternice ale tatei care ma ridicau pe sus de parca as fi fost un fulg intr-o uzuala adiere.. si rasetele… acele rasete cristaline care tronau peste tot…si acum sunt doar niste tablouri flamande.

Vreau sa descopar lumea cu ochii de copil… acel copil pe care-l iei in brate si te face sa-l iubesti pentru totdeauna, acel copil care plange atunci cand il doare.. acel copil care stie sa se joace fara sa triseze, care stie ca zambetul este arma cea mai de pret si singura rasplata pe care ti-o poti dori…

Vreau sa mai cred o data in inocenta vietii…