franturi de suflet.

... și știa ca aceasta va fi ultima noapte a lor, căci de mâine lumina avea sa dispara din viata ei, întunericul avea sa ii acopere sufletul.
Stătea la geam și privea în gol. Nu voia sa suspine și sa alerge spre nicăieri de dorul lui. Voia doar sa știe ca ea este numai a lui, ca nu este alta mai buna pentru el.
Se așază cu capul pe pieptul lui gândindu`se ca mâine va trebui sa plece, iar el nu va mai fi în viata ei. Desertul avea sa își facă loc în sufletul ei. Viata ei avea sa prindă treptat culoarea disperării și gustul lacrimilor. Sufletul ii explodase în milioane de bucăți și cioburi ascuțite. Închide ochii și se întoarce în vis. Se trezește dimineața. El nu mai era acolo. In mintea ei șovăiau gânduri aiurea. Nu a fost doar o presimtire. Urla în ea toata ura pe care a acumulat`o pe parcursul micului ei trai de pana acum. Avea în minte numai momentele în care a plâns, a cerut iubire și i s`a întors spatele, a strigat și nu a fost auzita, a vrut totul și nu a primit nimic. Se simțea ca într-un ținut străin, fără nimeni aproape care sa o ajute și fără indicatoare care sa te ghideze către un ținut cunoscut în care sa se poată descurca.
Asa pierduta, confuza și singura își punea zeci de întrebări, încercând sa înțeleagă ce a fost în mintea lui când a plecat. De ce pana acum el o asigura întotdeauna ca o sa fie bine si ca nu o sa o lase niciodată, iar acum a plecat fără sa-i spună măcar rămas bun?

Dupa titlu nu se pune punct

Dupa titlu nu se pune punct. Si spun titlu pentru ca era abia inceputul. Abia ne croisem planul pe care urma sa`l parcurgem impreuna. Punct si de la capat.

S-a sfarsit, e ca si cand as fi rupt o bucata din mine... Pentru ca tu esti mare parte din mine si din viata mea de zi cu zi. N-as fi vrut sa fie asta finalul... Stiam ca un happy end n`avea sa fie, dar nici chiar asa ..ma doare ca suferi...cand ai plecat erai constient ca nu o sa mai fie la fel fara mine. O sa vina ziua sa platesc pentru fiecare lacrima de'a ta... Plansul este o slabiciune, nicidecum un mod de a te descarca sau o necesitate. Nu am putut fi asa cum ti-ai dorit..si niciodata nu o sa pot. Nu poti sa ma zugravesti si apoi sa ma invelesti in culori si sa`mi dai viata. Eu sunt doar un pion intr`un joc de sah numit viata...As vrea sa iti spun atatea, as vrea sa pot fi acolo sa'ti sterg lacrima ce se naste din ochii tai blanzi, isi duce viata brazdandu`ti obrajii si moare pe buzele tale calde. E pentru prima oara cand ma gandesc la mine, sunt egoista...simt asta din adancul meu...nu regret, insa imi pare rau..doua stari diferite..as putea sa schimb lumea asta, dar de maine voi fi asa cum am vrut sa fiu odata ..tare! Iti multumesc... Am sa iti multumesc pentru atatea, cel mai important iti multumesc pentru zambetul pe care mi l`ai pictat cand nu aveam nicio cale de iesire din intunericul ce ma chinuia...din curentii oceanului ce ma afunda spre adancuri...inca o data imi pare rau...cred in destin ..ceea ce imi da de gandit si ar trebui sa iti dea si tie..viata ne rezerva multe... asta`i prima cadere... apoi urmeaza alta... si apoi alta... si apoi vei iesi invingator... e mult pana la capat... e mult cum au fost si acea distanta imensa dintre noi pe care am urat'o dintotdeauna..

Iubesc. Deci exist.

Iubirea s-a tranformat în bucăți de hârtie puse cap la cap care formează un puzzle...Ura? Nu știu...căci te-am iertat. Si când urăști nu ai puterea sa ierți. Poate doar sa uiți. Dar am senzația aia.. când simți nevoia de a avea dreptate sau de a ajunge la Adevăr. Iar atunci când adevărul nu e adevăr, când iubirea nu mai e iubire, când tu nu mai ești tu...când nu mai poţi pierde decât totul căutând ceea ce deja ai, acolo unde ţi se cere de fapt, altceva decât eşti...

Oare, cu trecerea timpului, oamenii care se iubesc ajung sa nu se mai iubească pentru că deja s-au iubit o data? sau ajung să nu mai comunice unul cu celălalt pentru că deja şi-au spus toate şi se cunosc destul de bine?
Si atunci când iubirea e nemuritoare şi nu se poate cunoaşte cu nici o măsură cum se întâmplă lucrurile? soluţiile le găsim în istoria lumii sau în cea personală(ca doar prezentul e trecut presărat cu amintiri, brăzdat de lacrimi și zâmbete), trăind şi descoperind sau, poate mai concret, descoperindu-ni-se, înainte de ... apocalipsă?

iti multumesc.

iti multumesc ca datorita tie exist
iti multumesc ca ma faci sa zambesc in fiecare zi
iti multumesc ca m-ai invatat ce inseamna sa iubesti cu adevarat
iti multumesc ca m-ai ajutat sa trec peste tot ce a fost greu
iti multumesc ca m-ai invatat sa sper
iti multumesc ca existi
iti multumesc ca ma incalzesti cu mainile tale calde cand afara e frig
iti multumesc ca nu uiti sa ma intrebi 'cum se simte puiu?'
iti multumesc ca ma ierti pentru fiecare aberatie pe care o scot din gura
iti multumesc ca ma impaci cand pun botu
iti multumesc ca ma intelegi
iti multumesc ca ma mangai cand ma doare burtica
iti multumesc ca ai rabdare cu mine
iti multumesc pentru ca imi iei apararea
iti multumesc pentru ce facem joia si vinerea:))
iti multumesc ca ai ras cu mine cand mi-a fost bine
iti multumesc ca rostesti numele meu mai frumos ca oricine
iti multumesc ca nu consideri niste tampenii lucrurile care imi plac mie
iti multumesc ca nu te superi cand sunt cu fundu` in sus
iti multumesc ca m-ai facut sa plang pentru ca m-ai intarit
iti multumesc pentru toate lucrurile pe care le-am facut impreuna si pentru cele pe care le vom mai face
iti multumesc ca atunci ma simt mica tu ma faci sa ma simt mare
iti multumesc ca ma lasi sa te iubesc asa cum stiu eu
iti multumesc pentru 'da lov plus'
iti multumesc ca ai impartit cele mai speciale momente cu mine
iti multumesc ca te enervezi pe mine cand vorbesc urat sau nu te ascult sau nu mananc tot caci asta imi demonstreaza ca tii la mine
iti multumesc ca ai incredere in mine
iti multumesc ca n`ai plecat de langa mine cand imi era mai greu
iti multumesc ca imi citesti postarea
iti multumesc ca nu te`ai schimbat[sti tu]
si pur si simplu, iti multumesc ca esti TU!

te iubesc.[part III]

De ce te iubesc?

Pentru ca ma trezesc dimineata inaintea ta doar ca sa te pot privi cum dormi, pentru ca te pot pupa pe nas amuzandu-ma cand te scuturi ca un pisoi, pentru ca ma pierd cand ma uit in ochii tai, pentru ca te vreau mai mult cand vrei sa pleci, pentru ca nu imi imaginez cum ar fi sa mergem amandoi pe strada fara sa ne tinem de mana, pentru ca este incredibila senzatia pe care mi-o oferi atunci cand iti pui capul pe pieptul meu, pentru ca mirosi atat de bine, pentru ca ai grija de mine si ma mangai atunci cand sunt suparata si cand ma doare burtica, pentru ca ma certi atunci cand gresesc sau vorbesc urat despre mine, pentru ca esti rasfatat, pentru ca sti sa faci dragoste si o faci cu pasiune, pentru ca imi place cum iti infigi mana in parul meu, pentru ca m-ai acceptat asa cum sunt, pentru ca esti morocanos dimineata, pentru ca ma topesc cand te uiti la mine cu ochii tai mari si adanci, pentru ca ma faci cea mai fericita de pe pamant, pentru ca ma simt singura atunci cand nu suntem impreuna, pentru ca esti nebun si bun daca stiu cum sa te iau, pentru ca ai rabdare cu mine, pentru ca tot ce ai reusit pana acum in viata ai reusit prin fortele proprii, pentru ca sti sa faci cartofi prajiti, pentru ca te bucuri ca un copil pentru orice nimic, pentru ca iti aduci aminte orice amanunt din trecut, pentru ca tinem scoru' care zice primu' 'te iubesc', pentru ca vietile noastre sunt atat de strans impletite incat nu mai pot fi deosebite, pentru ca as muri daca ai pleca, pentru ca realizez cat de sarace sunt cuvintele atunci cand vreau sa iti spun cat de mult te iubesc.

si dincolo de moarte.

Inca isi mai plangea delirul. Pleoapele ei erau grele si patul o tragea inapoi. Era o dimineata mai mult decat mohorata. Suna telefonul. Un numar necunoscut. Raspunde repede crezand ca e ceva important. In partea cealalta se aude o voce.. era el.. o roaga sa se duca la el, se simtea foarte rau si voia sa o vada, cu riscul de a fi pentru ultima data. Deodata ochii i se inunda de lacrimi, decorul se schimba intr-unul sobru, viata parca era in alb si negru. Se imbraca repede si pleaca speriata spre el. Ajunge, isi arunca geaca si ghizdanu` si se tranteste jos, langa patul lui. El o priveste in ochi si ii zice:
-Te iubesc, esti singura persoana pentru care viata mea nu s-a stins pana acum. Singura persoana careia vreau sa-i multumesc ca m-a facut sa cred in iubire.
Ea incepe sa planga, luandu-l in brate disperata, nestiind ce sa faca.
Suna repede la salvare. Salvarea, ca de obicei, intarzie, iar la spital afla o veste cutremuratoare, o veste care o cutremura din cap pana in picioare: el avea nevoie urgenta de un transplant de inima.
Fata nu sta pe ganduri niciun moment, doar gandul ca el va muri o lasa fara respiratie.
Intra in sala de operatii, convinsa sa-si incredinteze viata singurei persoane pe care a iubit-o cu adevarat pe aceasta lume.
Fata ramane fara rasuflare cu ochii spre el, parca in semn de adio. Nu mai simtea nimic. Si totusi nu a lasat nicio urma de remuscare. Ea a avut grija de el, pentru ca la ea in inima nimeni nu era la fel. El se trezeste. Era confuz. O vede si incepe sa planga. Acum inima ei batea in pieptul lui. Nu intelegea de ce a renuntat la viata ei ca el sa poata trai. Raspunsul era simplu: din iubire.
IUBIREA e sentimentul suprem care traieste si dincolo de moarte.

o inima cicatrizata.

Absorbea dragostea din sufletul ei cicatrizat, si totusi cu acea samanta buna inauntru, crezand ca are dreptul sa o faca sa sufere. Nadejdea ei trebuia sa devina realitate, iar speranta sa devina iubire. Caci masura iubirii este a iubi fara masura, limita iubirii este a iubi fara limita, iar durata iubii este a iubi fara durata.
Si pentru ca ea era doar o copila inocenta la inceput, din cauza lui acum a schimbat acea copilarie cu o maturitate de nedescris. De la chipul si atitudinea ei de copil a ajuns sa poarte masca inestetica a maturitatii. Nu poti trece niciodata singur peste ce e greu. Iar suferinta ei e destul de mare. Il striga, dar el nicaieri. Si totusi credea ca el va veni. Dar nu. El a ales sa stea acolo, departe de ea si sa nu faca nimic. Se simtea singura in mijlocul unui ocean. Statea in patul ei si isi inneca amarul intr-o cafea la fel de amara ca si suferinta ei. Doar cu ajutorul lui poate trece peste. Doar cu protectia lui se poate feri de cuvintele greoaie. Doar iubirea lui o mai poate salva. Doar iubirea lui ii mai da aer sa respire. Daca il are pe el nu mai are nevoie de aer. El e insasi viata ei.

pic.

O picatura de ploaie... Mereu mi-a placut ploaia, dar de-abia de curând mi-a dat de gândit o singura picatura. În ciudatenia mea, cam de fiecare data simt înainte cu câteva minute bune ca va urma o ploaie. Ei bine, de data asta nu am simtit si doar de-abia a doua zi de dimineata, când totul era senin si frumos, cu soarele stralucitor si urme vagi de pamânt ud mi-am dat seama. Si mi-am dat seama din cauza unei picaturi ce-a refuzat sa se scurga de la geamul meu. O picatura incapatanata.
Si în mintea mea de om proaspat trezit mi-am zis: "a plouat azi noapte". Inteligent, nu? Si probabil din cauza lenei, ca alt motiv de stat în pat si amânat momentul în care sa ma trezesc de-a binelea nu gasesc acum si nici nu cred ca e, am închis ochii si am început sa ma gândesc la picatura aia de ploaie. La cum a ajuns ea la geamul meu, la motivul pentru care e singura care a rezistat acolo, la întregul ei drum pâna la geamul meu, pâna am ajuns la urmatorul gând: ce ar face ploaia fara picaturi? S-ar transforma in seceta?
Trebuie sa recunosc faptul ca sunt destul de ciudata în unele momente ale vietii mele. În fine, am reusit sa atipesc la loc, dar doar pentru juma' de ora, pâna a început sa-mi latre câinele.
Asa ca, amintindu-mi de acest episod care mi-a dat un gând, uite-ma ca încerc sa-l scriu aici, în speranta ca nu au adormit si cei ce au avut curajul sa-si arunce un ochi pe aici.
Cred ca de la caldura din ultimul timp mi s-au mai clocit si gândurile, pentru ca, în copilaria mea, îmi doream sa fiu ba o raza de soare, ba o adiere de vânt si în cele din urma am ramas la stropul de ploaie. La care am renuntat mai târziu, pentru ploaie. Un singur strop mi se parea atunci atât de mic si de neimportant, lipsit de putere si de frumusete... Pe când ploaia era toate astea la un loc. Vroiam prea multe când eram mai mica.
Stiu doar ca acum toti vor sa fie picaturi. Si din cauza multora nici nu mai ploua asa de des. Dar pentru niste oameni obisnuiti, o picatura de ploaie e neinsemnata.

P.S.:Umezeala. Campania Anti-seceta![=))]

Prefata nemarginita.

Inca se simte ideea prefatei, chiar si dupa zeci de pagini citite. Autorul dadea senzatia unei linisti mute, aproape de nerecunoscut. Incerca sa contureze prototipul unei adolescente ce suferea din dragoste. Tema esteticului si a extazului. Era spontaneitate, era mister, era traire. In fond, viata nu reprezinta cantitatea de aer pe care o inspiri si o expiri alternativ...ci momentele in care iti taie respiratia. Statea in mijlocul unei camere, iar peretii parca erau sufocanti. Pe fiecare se zarea cate o umbra ce se misca si, ridicandu-se, se scutura de praf si priveste in gol. Toate umbrele veneau spre ea. Pareau a fi niste valuri ce complotau cu scopul de a o inneca. Simtea ca nu mai are aer, locul lui era acolo, langa ea. Acum era singura si trebuia sa treaca singura peste obstacolele vietii. Si da, bineinteles ca exista si un el acolo undeva, nepasator sau poate fara suflet. Dar asta e un alt capitol, cu mult mai multe pagini sau poate fara cuvinte concrete si poate nici cand o sa ajung la el nu o sa scap de ideea prefatei, de inceputul inocent si platonic.

dor de noi.

Stiu ca nu voi putea scrie nimic din ceea ce simt sau vreau sa spun initial pentru ca nu am cum in momentul asta , nu stiu ce si cum sa spun, nu stiu ce simt dar voi incerca, dar daca stau sa ma gandesc nici macar nu stiu de ce si pentru cine fac acest post, tu daca il citesti te va face doar sa fi si mai indiferent decat esti acum si pe altii nu ii intereseaza asa ca nu prea ar avea rost, probabil il scriu pentru mine, pentru a ma descarca sau nu stiu...

Oricum, imi va fi dor de zambetul tau
Imi va fi dor de tot ce tine de tine si de cum arati
Imi va fi dor de acel sentiment din fiecare zi
Imi va fi dor de pielea si mirosul tau
Imi va fi dor sa tip la tine 'hai ma puiiuuu' cand ma tachinezi
Imi va fi dor sa te trimit la culcare
Imi va fi dor de cum ma intrebi de ce nu te cred cand imi spui ca ma iubesti
Imi va fi dor de privirea ta
Imi va fi dor sa te pup pe nas, iar tu sa te scuturi ca un pisoi
Imi va fi dor de clipele in care tremuram din toate incheieturile, iar tu ma incalzeai
Imi va fi dor de clipa in care am izbucnit in plans cand mi-ai spus prima data 'te iubesc'... si stiu si acum, era 6 august 2008 ora 3 si 19 minute.
Imi va fi dor de acel 'neata puiu' din zilele in care te trezeai tarziu
Imi va fi dor sa ma strangi in brate pana imi trosnesc oasele
Imi va fi dor de acel 'te voi iubi' pe care il spuneai mereu inaintea mea
Imi va fi dor de 'tu esti sefa'
Imi va fi dor sa-mi spui: 'ia'ma'n brate' sau 'pupa'ma'
Imi va fi dor de toate cuvintele tale
Imi va fi dor sa'ti las semne pe gat
Imi va fi dor sa ma intrebi 'te gandesti la ce ma gandesc si eu?'
Imi va fi dor de gafaiala
Imi va fi dor sa iti spun 'te iubesc' in fiecare minut
Imi va fi dor sa stai cu ochii inchisi si sa te intinzi cu buzele spre mine
Imi va fi dor de toate acele seri in care vorbeam pana adormeam
Imi va fi dor de diminetile in care ma trezeai cu un mesaj
Imi va fi dor de locul nostru
Imi va fi dor sa-ti infigi mana in paru' meu
Imi va fi dor de 'te gandesti la ce ma gandesc si eu?'
Imi va fi dor de respiratia ta apasatoare
Imi va fi dor de replica 'vei pune bot?' sau 'cap in gura?'
Imi va fi dor de cineva care sa imi spuna 'mami'
Imi va fi dor de TOT ce am facut impreuna
Imi va fi dor de pisoiu meu
Imi va fi dor...

Oricum, pot fi mai patetica de atat ?
Nu prea cred, stau si imi plang de mila pe un articol de blog.
Scriu doar ganduri rascolite. De ce? Pentru ca tu esti esenta vietii mele si nu imi pot imagina cum ar fi fara.
Ce prost mai face ca mine, sa stea jumatate de zi dupa ce s-a hotarat ca s-a terminat si inca sa spere ca totul va fi bine, ca se va rezolva, ca totul va trece ?!
Da, stiu, am primit deja prea multe “incurajari” de genul si m-am saturat de ele, imi vine sa imi sparg monitorul si sa ma bag sub plapuma. Dar si acolo ma vei urmari si nici acolo nu voi avea mintea limpede, vei fi in gandul meu la orice ora din zi si din noapte. Si... nici nu mai stiu ce voiam sa spun initial, dar nu conteaza.
In fine, acum e putin cam tarziu dar o sa continui sa scriu despre tine, despre noi, despre momentul in care a fost prea tarziu.

drumul spre regasire.

14.09.2008
4:26

A venit si ziua asta mult prevestita. Ma simt atât de goala pe dinauntru sa stiu ca nu mai esti al meu, ca nu te mai pot atinge, ca o sa te vad si o sa vin spre tine, iar tu o sa-mi intorci spatele, ca nu ma mai iubesti sau poate nu m-ai iubit niciodata. Nu am fost vreodata singura care conteaza si nici nu cred ca voi fi. Am ajuns sa nu te mai pot scoate din minte, sa te visez si atunci cand nu dorm.. si spun 'visez' pentru ca eu imi visez viata, pentru ca vreau sa mi-o pictez asa cum imi convine si de fiecare data esuez. Stiu ca odata si odata ceea ce scriu acum o sa ajunga la tine, iar tu o sa citesti daca vrei, acum.. sau poate niciodata.

Nu pot sa îmi imaginez cum acea pernita pe care ti-am luat-o de ziua ta va ajunge uitata pe sub pat pâna ce va fi aruncata în cosul de gunoi în timpul curateniei de primavara si as muri sa stiu ca acel tablou care îti va arata mereu drumul spre mine va sfârsi într-o cutie de carton ce va fi uitata în pod si care sa fie gasita peste câtiva ani fara a mai tine minte de la cine e si mai ales ce sa faci cu el, rama prafuita si geamul tabloului aratand ca o panza de paianjen.

Toate cuvintele odata rostite acum se vor întoarce înapoi la mine, se vor juca in mintea mea, vor alerga prin sufletul meu si vor ramane inlauntrul meu, pentru ca, cu siguranta, nu o sa mai existe un altul caruia as putea sa spun ce ti-am spus tie. Toate acele zile împreuna, înfruntând întreaga lume vor fi cuprinse doar într-o pagina de caiet, o pagina de ganduri, iar toate acele soapte pe care le mai am si acum in minte pentru ca îmi umpleau ziua si ma faceau sa ma calmez într-un final vor disparea, vor fi din ce in ce mai putine si mai lipsite de viata, iar ce este cel mai rau este ca ne vom da seama de asta abia când ele nu vor mai fi aici, iar ziua va fi lunga, sobra si goala, toate lucrurile mici ce odata ne faceau sa zâmbim, acum vor trece neobservate, pâna chiar si inima va ajunge sa se întrebe de ce mai bate.

Vor fi zile în care îmi va fi atât de dor de tine încât nu voi mai vrea sa ma ridic din pat, zile in care ma voi topi ca nu esti langa mine sa ma incurajezi, zile în care mi-as dori atât de mult sa îti spun ca te iubesc, zile în care te voi suna din greseala ca apoi sa-mi dau seama de ceea ce fac si sa inchid repede, sau cel putin acela ar fi pretextul meu pentru a-ti mai auzi macar o data vocea. Stiu ca azi noapte ti-am spus sa vorbim pentru ultima oara, iar tu mi-ai spus ca nu poti ca sunt ai tai in bucatarie. Nu voiam decat sa aud ca nu ma mai vrei, decat un 'lasa-ma in pace' in loc de 'te iubesc', decat un 'uita-ma' in loc de 'sa te gandesti la mine'. Acum si umbrele aruncate in camera mea sunt triste si alearga disperate spre a gasi in loc mai bun. Poate tu ma mai ai in minte, sau cel putin in adancul sufletului iti pare rau ca m-ai lasat asa. Nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca te-am pierdut, insa stiu ca esti acolo undeva... nu stiu de ce spun 'pierdut', pentru ca nu poti pierde ceva ce n-ai avut. Totul a fost undeva in mintea mea. Speranta mea de a fi impreuna era hranita de imaginatia mea. Si mereu imi spun:'cum ar fi fost daca...'.Nu-mi doresc altceva decat sa te stiu fericit cu ea, pentru ca da, exista o alta. Sper ca aceasta mica decizie luata la miezul noptii sa te ajute in vreun fel.

Acum, totul s-a terminat, nu mai am dreptul sa îti spun ca te iubesc... de fapt, am dreptul sa iubesc pe oricine, dar nu mai am puterea. Sa mai iubesc o data ar insemna sa lupt si sa pierd...
__________________________________________________________

Si acum trebuie sa reiau firul povestirii. Asa e cand pui punct inainte sa se termine. Drumul spre regasire a fost dur, dar a meritat. Iata ca lucrurile au revenit la normal, iubirea a revenit la forma initiala sau poate acum s-a format pentru prima oara din partea lui. Nici eu nu stiu, dar nici nu conteaza asta prea mult. Acum totul e bine, sunt linistita ca stiu ca ma iubesti si ca esti aici, langa mine, cand o sa am nevoie de tine, sa ma incurajezi, sa ma impaci, sa ma faci sa radiez de fericire si sa ma faci sa ma simt iubita. Acum pot spune ca traiesc o viata fericita, pentru ca traiesc un vis ce s-a implinit.

Te iubesc!

nemarginit.

Devine din ce in ce mai greu sa imi exprim starile si sentimentele pe o hartie altfel incat sa fiu inteleasa de toti. Deseori Ana-Maria ma intreaba: 'ce ai vrut sa zici cu...?'... Si totusi, daca nu inteleg altii ce simt sau ce vreau sa spun eu simt, pentru ca am si eu un suflet si stiu ca nu sunt asa de puternica cum vreau sa par, ba din contra, pun totul la suflet.
Ei uite ca m-am gandit sa scriu ceva despre ea, despre iubi mea, pentru ca multe postari le-am scris asa, doar ca e sursa mea de inspiratie.
E bine atunci când îti schitezi o modalitate în care sa vorbesti despre o persoana,cand vezi o modalitate in care lucrurile se vor desfăşura într-un anumit domeniu, când, în sfârsit, pare ca piesele se aranjeaza la locul lor, când treaba începe sa prinda contur.
Asa ca mi-am suflecat mânecile, m-am înarmat cu ambitie, am tras adanc aer in piept si m-am apucat de treaba.
Deodată, totul nu mai e. Tot ce mi-am planificat, toate schiţele , toate ideile deja canalizate într-o anumită direcţie au întâmpinat un zid mai mare decât mine. Nu o dată în viaţă, dar acum.
M-a oprit puţin să mă gândesc. Şi chiar dacă pare că acum e vremea cercetării, poate că ...încă nu este. Este vremea dezvaluirii a ceea ce simt. Si poate nu dau tot ce am mai bun din mine, dar macar incerc. Înainte de a face cale întoarsă, înainte de a pune punctul, să verific? Oare mai poate fi vreo uşă secretă, vreun punct slab al zidului pe unde m-aş putea strecura, şi astfel să nu trebuiască să pun punct? Ci să pot continua cu ce mi-am propus? Pai da, pentru ca ideile care le am acum pot trece si prin zidul chinezesc, pentru ca ceea ce simt eu acum nu mai poate schimba nimeni, si pentru ca, pentru prima oara in viata, sunt sigura de ceea ce vreau sa fac.
La inceput nu ne sufeream, dar am inceput sa ne intelegem cand ma asteptam mai putin, si ne trezim acum ca suntem aproape cele mai bune prietene(din partea mea). Petrecem destul de mult timp impreuna, avem destul de multe obiceiuri comune('love') si avem stari si ganduri asemanatoare. Si acum sa spun si eu ce imi place la tine:
-imi place cand incepi sa tipi prin clasa 'iubi am un looooveeee'
-imi place cand ne luam de mana si pentru o clipa ne oprim in loc, ochi in ochi, si apoi traversam
-imi place cand te crizezi ca o isterica ce esti
-imi place cand te risti pentru mine
-imi place cand te dai mare
-imi place cand ma iei in brate
-imi place cand imi iei apararea
-imi place cand te enervezi ca ma strangi de obraji si ma pupi pe nas ca puiu'
-imi place ca mirosi ca puiu' dupa ce 'lovesti'
-imi place cand iti spun 'ti`am spus io ca asa o sa se intample da` nu m`ai ascultat', iar tu sa spui 'da iubi, ai avut dreptate.'
-imi place cand ne uitam una la alta sa vedem care clipeste prima
-imi place cand clipim dupa ritmul muzicii
-imi place cand stam pe geam in sala de fitness
-imi place cand razi, cand plangi, cand taci
-imi place cand esti ca aruncata dupa garla
-imi place cand esti nervoasa
-imi place cand ma iei in brate si ma strangi tare tare de tot, iar eu iti spun cu tarie, incruntata: 'strange-ma cat poti ca nu ma doare'
-imi place cand ne tavalim pe saltea si ne electrizam
-imi place cand ma trezesc cu o ventuza d'aia puternica
-imi place cand imi spui 'te iubi iubi'
-imi place tot la prietenia asta
Te iubesc si o sa ramai mereu, aici, inlauntrul meu, indiferent de ceea ce o sa faci.

iubire.

E traire.. dar si visare.

E pasiune.. dar si brutalitate.
E afectiune.. dar si uitare.
E placere.. dar si suferinta.
E incertitudine.. dar si siguranta.
E aproape.. dar si departe.
E acum.. dar si atunci.
E totul.. si nimic.
E iubire!

inocenta furata.

'Vreau sa fiu copil!', imi spuse ea. Si in priviri i se citea nostalgia unei perioade aproape edenice… o etapa in care cuvantul de ordine era joaca; in care cea mai mare grija era sa nu o superi pe mama, in care trona dilema discutiilor dintre cei mari, in care lumea iti zambea cand faceai ceva bun fara ca macar sa stii ca ai facut acel lucru… totul venea de sine… Toti eram prieteni de joaca, iar certurile se rezolvau simplu printr-o cearta, o imbranceala… si apoi o imbratisare.

Vreau sa resimt caldura bratelor care ma ridicau pe sus, facandu-ma sa ma simt ca toata lumea imi apartine… De ce nu ne mai imbratisam atat de sincer, atat de neconditionat cum o faceam cand eram copii?Imi intorc privirea si ma revad pe mine… acum ceva ani.. cum ma ascundeam sub masa la petreceri ca sa ascult ce zic oamenii mari… privirea mamei cand a crezut ca m-a pierdut pentru ca eu fugisem sa ma dau in gargarite… plansul meu cu sughituri pentru ca Costin, un baiat mai mare imi luase mingea si eu nu puteam ajunge la ea si saream si saream si el o tinea sus- sus de tot… cum am tipat la Adi cand mi-a rupt o papusa... rochitele si papusile pe care le primeam.. bratele puternice ale tatei care ma ridicau pe sus de parca as fi fost un fulg intr-o uzuala adiere.. si rasetele… acele rasete cristaline care tronau peste tot…si acum sunt doar niste tablouri flamande.

Vreau sa descopar lumea cu ochii de copil… acel copil pe care-l iei in brate si te face sa-l iubesti pentru totdeauna, acel copil care plange atunci cand il doare.. acel copil care stie sa se joace fara sa triseze, care stie ca zambetul este arma cea mai de pret si singura rasplata pe care ti-o poti dori…

Vreau sa mai cred o data in inocenta vietii…

trecut vs. viitor

Ma gandeam acum cateva zile la raportul dintre iubire si timp. Si ma gandesc aici la legatura dintre o relatie si trecut, prezent si viitor. Vine o varsta la care cu totii am avut un numar de relatii unele frumoase, altele deloc perfecte. Dar, oare cat de mult influenteaza o fosta relatie visul unui viitor perfect? Oare putem avea un viitor perfect, avand o relatie trecuta deloc reusita? Toti am avut un trecut. Trecuturile noastre chiar trebuie sa aiba un prezent? Nu pot sa nu ma intreb:
Poti avea un viitor, daca trecutul iti afecteaza prezentul?

Exista.[part II]

E timpul. E timpul sa lupti pentru ce e al tau, e timpul sa te ridici si sa mergi mai departe, e timpul sa incepem sa visam pana visul ia viata, e timpul sa ne pierdem pana ne vom face singuri carari in viata, e timpul sa ne ascundem pana cand nu vom mai avea de ce, e timpul sa ne iubim pana nu mai avem cum.E locul. E locul unde mai mult visezi decat traiesti. E locul intiparit in minte unde totul incepe si nimic nu se termina, e locul unde vrei sa te nasti, sa traiesti si sa mori, e locul unde zambetul e unul si acelasi cu lacrima, e locul unde ne iubim urandu-ne, e locul unde am confort de mii de stele (langa tine), e locul unde copacii se impletesc cu asfaltul.E motivul. E motivul pentru care traiesti, e motivul pentru care ai pe cineva langa tine, e motivul pentru care dupa azi vine maine, e motivul pentru care iti amintesti ce ai fost si te gandesti la ce o sa fi.
E cauza. E cauza pentru care toti luptam pana la 0 energie, e cauza care ne facem sa ne trezim maine, e cauza pentru care ne pierdem si ne ascundem si visam si innebunim... E un maine mai bun ca azi sau ieri.
E efectul. E efectul care rezulta in urma unui sincer 'te iubesc', e efectul care rezulta in urma cauzei, e efectul curcubeului care rezulta in urma ploii.
E frigul. E frigul care ne ingheata oasele cand am obosit, e frigul care ne ingheata creierul cand ne temem, e frigul care ne ingheata inima cand suferim, e frigul care stinge flacara. Dar e si focul.
E focul care ne aprinde mintea cand visam, e focul care ne aprinde inima cand iubim, e focul care ne aprinde trupul cand avem incredere, e focul care uneori ne stinge... pentru ca azi am iubit prea mult.E caldura. E caldura pe care o simtim inlauntrul nostru cand vedem copii jucandu-se si ne gandim la ce-a fost odata, e caldura pe care o simti cand crezi, e caldura care persista cand iubesti.
E secretul. E secretul pe care il ti ascuns inlauntrul tau, e secretul care nu a fost citit pe buze niciodata, e secretul care zace in adancuri si nimeni nu poate ajunge la el.
E puterea. E puterea dragostei de care simti ca iti plesneste sufletul, e puterea primaverii care alunga iarna apriga, e puterea sau taria de a spune 'Nu!'.E momentul. E momentul sa pretuiesti ceea ce ai, e momentul protejezi ceva ce e neajutorat, e momentul sa daruiesti din putinul pe care il ai, e momentul sa traiesti singura viata pe care o ai, e momentul sa iubesti singura persoana care merita cu adevarat, e momentul sa ne ridicam si sa incercam sa zburam pentru ca azi pamantul nu ne mai ofera nimic, e momentul sa urlam dupa ziua de maine si sa speram ca apare, e momentul sa tresari cand auzi 'te iubesc', e momentul sa alergam dupa toate visele pe care le-am pierdut... e momentul sa visam pentru ca toti ne spun sa ne trezim.
Noi visam la maine azi, iar maine visam la poimaine... iar poimaine poate vom visa la acum 10 ani cand a fost mai cald, mai frumos, mai aproape. Vreau sa visez ca ma trezesc doar ca visez din nou, pentru ca atunci cand visez traiesc cu adevarat.

umbra pe fundal.

Intr-o dimineata suna alarma la ora 9. Se trezeste buimacita, se duce la baie si se priveste in oglinda: se vedea ca a petrecut ultimele nopti gandindu-se la el. Isi face o cafea in timp ce statea aproape adormita gandindu-se la tot ce a fost intre ei. Priveste in zatul de cafea. Il vede pe el. Nu-i vine a crede. Se incrunta putin incercand sa isi dea seama ce se intampla. Deodata decorul se schimba, nu mai este in camera ei, ci pe scara la ea acasa. Langa se afla el, desigur. Isi intinde mana spre chipul lui si incearca sa-l atinga insa nu poate. Dezamagita, isi retrage mana. Ii era de ajuns sa il priveasca. Se topea de dorul lui. Pentru o clipa inchide ochii. Deschide ochii si o lacrima fierbinte se naste din ei. El ii sterge lacrima usor, ea isi aduce aminte de alte seri in care el stia cum sa o impace cand plangea. Deodata se trezeste in camera ei, acelasi decor sinistru si pustiu. Priveste spre ceasca de cafea, dar pe perete se mai vede o umbra a unei maini. Speriata, se retrage intr-un colt si incepe sa planga. Oare el exista acolo,undeva? Dar ea de ce nu il poate vedea? De ce nu il poate atinge? De ce?

gand in viitor.

Mi-e dor de tine... Ma gandesc cu teama ca 2008 o sa fie singurul an in care ai fost in viata mea... Si totusi privesc ca o visatoare la 2009... si tu ai ramas visul meu cel mai de pret. M-ai invatat sa privesc viata ca un joc... Dar cand ai plecat, mi-ai luat si toate jucariile! Acum nu plang, caci stiu cum e sa te joci... si amintirea imi ajunge cat sa ma aline.
Oare m-ai iubit vreodata? Oare ai vazut vreodata in mine tot ce ti-ai dori? Oare te mai gandesti la mine? Intrebari nascute din liniste... din tacere! Si totusi... te voi astepta mereu intr-un colt de Rai, la umbra unui copac... zi de zi... an de an... o viata intreaga daca e nevoie.

Stau in pat, cu fruntea spre tavan, si cu mana dreapta pe inima si cealalta sub cap. Parca te vad cum iti lasi trupul moale langa al meu, cum capul tau se lasa usor pe pieptul meu, cum se face liniste in camera si insusi timpul sta in loc. Ridici incet mana mea de pe inima mea, si-ti asezi urechea in locul mainii. Eu incet, imi trec mana prin parul tau... E liniste, si totusi inteleg tot ce vrei sa-mi spui... Incerc sa-ti ating chipul cu mana. Mi-era atat de dor de senzatia asta... Iti ridic capul, sa-ti vad ochii... Atunci te zaresc plangand, si totusi zambind... Incerc sa te sarut, si dispari... Zambesc... si ma asez inapoi in pat, intinsa pe spate, cu capul spre tavan, si cu mana pe inima... Acesta e modul meu de a-mi aminti de tine...

Eu m-am iertat pe mine... Sper ca si tu sa gasesti puterea sa ma ierti, dar fara sa ma uiti...Ce-i drept, a ierta e usor, a uita e mai greu..

notele linistii.

Sunt linişti care dor, atât de tare că te înfiorează aşteptarea celui mai mic foşnet. Sunt linişti care-ţi lasă timp - de regăsire, de căutare, de instrainare sau de uitare, astfel încât, la un moment dat, te poţi pierde în acel timp relativ şi ireal. Sunt linişti pe care le cauţi, pe care le aştepţi, la care visezi în taină - şi când le găseşti, vin, se adeveresc - cauţi să fugi de ele, sau cauţi să le înţelegi. Sunt linişti binemeritate şi linişti false - autosugestia fiecăruia poate fi sugestivă şi nu-ţi trebuie mult să ieşi din ele.
Sunt atât de multe linişti.... Chiar simpla repetare a acestui cuvânt te poate capta în el.
Dragă linişte, oriunde ai fi, oricum te-ai numi, vino, şi în forma braţelor tale mângâie pe cel care are cea mai mare nevoie de tine.
Cumplita liniște dinaintea furtunii,singura pe care nu o îmbrățișez. Singura de care ma tem, singura de care fug, încercând sa ma ascund.

dependenta.

O cană se răstoarnă, iar ultimele boabe se rostogolesc, negre şi neputincioase. O linguriță care pare strâmbă, chiar dacă nu este așa se aude ciocnind cana, a cărei toarta era ciobita..
Numai lucruri care să-ți amintească de bărbatul care se afla la cealaltă margine a mesei, când ați băut ultima cafea împreună. Acum vrei din nou sa bei o cafea cu el și sa te gândești doar la iubire. La iubirea trecuta și ofilita. Dependenți amândoi de cofeina. De ce pentru voi iubirea nu provoaca dependenta?

o inima ascunsa.

Ai dezamăgit`o.
Ai lăsat`o sa plece. Acum o vrei înapoi. Te-ai gândit și ca poate fi prea târziu? Te-ai gândit ca locul tău poate fi ocupat de altul mai bun ca tine? Te-ai gândit ce rana adâncă ai lăsat imprimata în sufletul ei? Te-ai gândit ca întunericul a dispărut din nopțile ei? Te-ai gândit ca ascunde focul din sufletul ei care ii lasă cicatrici adânci?

Pai nu te-ai gândit pentru ca ești egoist și te gândești numai la tine. Pentru ce ai lăsat-o ma? Pentru o lista cu fostele? Pentru ce? Exact. Pentru nimic, iți zic eu. Sau poate ca ești prea las sa spui ce simți. Da. Asta e. Uneori adevăru` doare. Accepta`l. Asta ești tu. Ca tine sunt toți.
Cat despre ea, poate încă te iubește, dar nu te mai vrea înapoi. Ii e frica pentru ea. Sacrificiul sau riscul de a iubi? Sau poate iubirea ar trebui exclusă din raţionament, pentru ca acesta să rămână curat?
Dar, dacă elimini iubirea, cu ce mai rămâi? Cine trişează? Cine are atuurile? Care adevăr te mai adăposteşte?

Cine?

Cine poate condamna o femeie care stă de cealaltă parte a geamului și privește un bărbat care nu e al ei, pe care nu îl poate avea? Că se gândește la iubirea lui? Că și-ar dori sa fie de aceeași parte a geamului cu el? Că ar dori ca el să fie mai mult decât o umbră, că ar vrea să-i dea consistență unui om îndrăgostit? Că ea a iubit și acum vrea să iubească din nou? Cine are dreptul să măsoare vina de a nu iubi sau de a iubi? Cine are dreptul să arunce primul piatra şi să spargă fereastra în care dragostea stă să se nască?

Nimeni.

Moartea semneaza indescifrabil.[part II]

Uneori din cauza liniștii iți țiuie urechile. Asa i se întâmpla ei. Din 10 în 10 secunde se mai auzea un suspin dinlăuntrul ei. Il aștepta. Patul era rece și gol. Gândul ca ar putea sa nu se mai întoarcă ii sfâșia sufletul. Gândul ca ar putea sa fi găsit o 'alta' mai buna decât ea ii inunda mintea.
Ii era teama ce se va alege de relația lor. Nu-i pasa de ea. Nu se gândea la ea. Stătea întinsă pe podea și lăsa suferința sa o calce în picioare. Nu se mai gândea la nimic. Ii era frig doar.. și se simțea mai singura ca niciodată. Nici urma de el. Avea telefonul închis. 'Daca a pățit ceva?' se întreabă la un moment dat. Toate aceste gânduri o răscoleau. Se simțea goala pe dinauntru pentru ca o mare parte din ea era încă la el.
5:03. Se ridica din pat și scrie un bilet printre lacrimi.
'Te iubesc. Ești singuru' lucru mai important decât însăși viata mea. Daca ajungi cauta-ma. Te-am așteptat prea mult.'Pleacă în căutarea lui. Își ia telefonul, trage adânc aer în piept și închide ușa.
Dupa ceva timp, ajunge și el. Confuz. Nu știa ce se întâmpla. Nu o găsește. In schimb, găsește biletul. Brusc, în ochii lui se instalează puritatea lacrimilor.Pleacă disperat sa o caute, însă nu o mai găsește. Se întreabă de ce a greșit, însă întrebările și învinuirile nu îl mai ajutau cu nimic acum.

Din nou, moartea semnează indescifrabil. Totuși, cred ca semnează în numele iubirii.

Moartea semneaza indescifrabil.[part I]

El-Ti-am mai spus.
Ea-Ce?
El-Pleacă!
Ea-Cum adică sa plec?
El-Fa cum iți spun. E mai bine pentru amândoi.
Ea-Bine îmi e doar lângă tine.
El-Intre noi totul s-a terminat!
Ea-Uita-te în ochii mei și spune-mi ca nu mai însemn nimic pentru tine. Sau poate nu am însemnat niciodată. Spune-mi ca nu ma mai iubești.
El lasă capul în jos. Amuțise.
Ea-Si tăcerea e un răspuns. Daca asta te face pe tine fericit, o sa plec. Nu contează cum o sa fiu eu. Atâta timp cât tu o sa fi fericit, asta e tot ce contează pentru mine.
O sa plec și nu o sa ma mai întorc. Sper sa nu ne mai vedem niciodată. Dar nu uita ca o sa te iubesc și dincolo de moarte. Oricum.. nu e foarte departe.
In următorul moment se întoarce și pleacă confuza.

Abia se putea tine pe picioare în rafalele furtunii care aproape ca-i smulgeau hainele de pe ea, iar picăturile reci o răscoleau pana în strafundurile gândurilor. Nu-i pasa ca era uda sau desculță și continua sa alerge spre nicăieri. Nu privea în urma, lăsase în urma tot:familie și prieteni. De fapt renunțase la tot pentru el. Iar el a dezamăgit-o. Își punea o singura întrebare:'Oare m-a iubit vreodată?'. Picăturile ploii ii ascundeau lacrimile, iar ea sa chinuia sa deslușească care este acum rostul vieții ei care se contura doar în preajma lui. Din loc în loc se oprea. Ii era frig și nu știa unde sa se adăpostească. Furtuna se întețea. Se oprește pe un pod unde odată X ii jurase iubire veșnica. Privea adânc în apa răscolită de furtuna. Se gândi o clipa și își lasă lanticul de la el agățat de bara podului. Apoi privește în jos, oftează și cu un salt puternic sare de pe pod.

Moartea semnează indescifrabil.

prietenie fumata.

Suntem cu totii obisnuiti sa traim intr`o lume care depinde intotdeauna de altceva sau de altcineva. O lume care asteapta. Ce asteapta? Presupun ca binele si fericirea. Iubirea? Nu.. Nu conteaza pentru toti. Pentru mine conteaza. E minunat sa iubesti o persoana asa cum este ea, inzestrata cu calitati si defecte, atuuri si slabiciuni. Dar suntem superficiali si vrem ca totul sa fie cum vrem noi. Stiu ca si eu o data voiam sa schimb pe cineva. Mi-am dat seama ca nu poti schimba o persoana doar pentru ca asa vrei tu. Si nici ea nu se poate schimba pentru tine. Probabil ca pentru putin timp se va purta altfel, dar asa nu o sa se simta in largul ei. Nu o sa mai fie acceasi persoana. Cu totii avem prieteni, unii carora nu le vedem adevarata fata o viata intreaga sau poate ca nu vrem sa o vedem, altii care chiar ne vor binele si noi nu ne dam seama. Tu? Tu prin felul tau de a fi nu o sa ai decat putini prieteni buni, niste vecini cumsecade si multi cunoscuti. Am avut o prietena pentru o zi. 27 noiembrie 2008. Intr`o zi am cunoscut-o, in aceeasi zi i-am dezvaluit totul despre mine, mi-am deschis sufletu` in fata ei si tot in ziua aceea ne-am si despartit. Un singur lucru i`am ascuns, iar ea, ca o prietena buna ce`mi devenise, si`a dat seama. Am tacut si mi`am aplecat capul spre podea. Treceam printr`o perioada grea. Drumurile noastre s-au intalnit cand aveam cea mai mare nevoie de cineva. A fost singura care m`a inteles. Ce mi-a spus? Mi-a spus ceva de genu':"Lasa`l asa. Nu trebuie sa`l schimbi tu. Simpla ta prezente il va face sa se schimbe singur. O sa iti dai seama mai tarziu.". Acum realizez ca avea perfecta dreptate. Azi, totu' e bine.. doar ca.. nu mai stiu nimic de ea. Sper ca intr`un viitor apropiat sa o pot vedea din nou macar pentru o zi. O zi a noastra.

[Iti multumesc ca ai fost prietena mea. Poate viata nu o sa ne mai dea sansa de a ne intalni din nou.]

Stocarea nervilor.

Stocarea nervilor.
Pai normal , numai gandu' ca respir acelasi aer cu tine imi distruge nervii.
Numai gandu' ca pe tine te fute grija de mine imi consuma energia.
Ce faci?
Incerci sa ma calmezi? Tu pa` mine?
Ha. Imi starnesti rasu`. Pai cand vreodata sa fac io ce vrei tu?
Ma mai si intrebi de ce? Mai ai si tupeu` sa ma intrebi 'de ce?'?
Pai nu sti ca mie nu imi place sa ascult de altii? Sau poate imi place sa ascult, da` tot ce vreau fac.
Ce`ai ma? Ai amutit? Nu ma mai cunosti?
Nu m`ai mai vazut asa, nu?
Nu sti ce sa mai faci, nu?
Pai daca chiar vrei sa`ti fiu de folos cu ceva, ai grija ca nu`mi place ceaiu' cu miere. Te obosesti degeaba. Fa`mi mai bine o cafea. Tare si fara zahar, daca se poate.
Eram pe`aproape sa fac o saptamana fara nervi. Asta daca nu interveneai tu. Pai da... normal ca stiu ca nervii fac parte din mine, da nu tre` sa mi`i stimulezi tu. Nervii se autoinstaleaza.
Tu..Tu trebuie sa fi un nimeni pentru mine. Un nimeni e neinsemnat. Un nimeni e invizibil. Un nimeni e ceva inexistent de fapt: un nimic.
Si tine minte, cu un ton putin mai calm nu se face liniste. Monotonia nu e pentru mine.

gandire bolnava.

Adesea stai si te gandesti. Nu? De fapt.. ce tot intreb eu aici.. bineinteles ca gandesti, doar esti om, nu? Gandirea nu are limite. La fel ca iubirea. Cred.
Cand te gandesti la viata, gandeste-te ca altii ar da orice pentru inca o clipa.
Cand te gandesti la moarte, gandeste-te intai la faptul ca altii mai au doar o clipa pana acolo.
Cand te gandesti ca fericire, gandeste-te ca multi aspira catre ea si abia cand o capata descopera ca de fapt e trecatoare. Fericirea trece prin viata doar asa, in fuga.
Cand te gandesti la drumul pe cape trebuie sa-l urmezi, gandeste-te ca orice lucru se face pas cu pas. Ai rabdare cu tine insuti.

Cand te gandesti ca dupa plecarea lui ai gasit niste urme, ar trebui sa le pretuiesti pe alea. Bucura-te ca le ai. Urmele, clipele si EL, pe care nu ti l-ar putea sterge nici un taifun din minte.

Cand te gandesti la trecut, gandeste-te si la faptul ca timpul nu e rabdator cu oamenii, el trece printre noi. E un nimic care uneori nu-ti foloseste decat ca sa realizezi ca…Nici nu stiu ce realizezi. Tot ce stiu e ca uneori te aduce in culmea disperarii doar asa…pentru simplul fapt ca ti se pare ca trece si ca nu faci nimic. Si asta te framanta, te sfasie, te omoara treptat, dar sigur.
Si mai stai cateodata si te gandesti de ce s`a instalat neputinta in personalitatea ta si de ce nu poti face nimic in fata binelui si a raului care se joaca in fata ta. De`a ce? Probabil de`a v`ati ascunselea.

adieu tristesse...

l-am vazut prin fum si prin dementa luminilor
miscandu-se convulsiv
fumand, usor teatral...
m-am gandit sa merg sa-i spun "Buna!"
incercand sa-mi dau seama daca imi e dor de el...
injectat de lumini electrice,
in vibratiile splendide ale bassului,
statea in fata mea
razand...razand ...razand
acelasi chip isteric, grotesc, in mintea mea
stiam atunci, ca nu m-am dus sa spun "Buna!"
ci mai degraba "Adio!"
nerostit, dar cugetat.
într-un non-gest, absurd, dar atât de autentic...
nimic nu se compara cu un sfârșit trist.
uneori ceea ce e real e ceva ce nu poți sa vezi.
adieu tristesse...

friendship.

mai ramai.
nu vreau sa pleci.
nu vreau sa ma lasi asa.
de cand ai aparut in viata mea(nici acum nu realizez cat de repede s-a intamplat asta), totul e schimbat.
vreau sa fi mereu langa mine cand am nevoie de tine.
am nevoie de sfaturile tale, de crizele si de chicoteala ta.
stiu ca tu imi vrei binele.
stiu ca tu mereu o sa ma aperi.
stiu ca tu nu o sa ma lasi niciodata balta.
si mai stiu si ca te iubesc.
[te iubi iubii !]

together.

suntem diferiți, dar făcuți astfel încât sa ne potrivim.

suntem împreună.. și totuși separați.
suntem unu' pentru celalalt.
suntem 2 în 1.
suntem noi.
doar noi.
te iubesc!

ana:x

..pentru ca ai fost langa mine la rau si la bine.

["Ne intelegeam bine,dar soarta a vrut sa te cunosc pe tine!Erai o fire speciala,dar in acelasi timp calma.M-ai atras prin felul tau de a fi si de a vorbi,asa ca am incercat sa ma aproprii de tine.Stiam ca nu avea sa-mi para rau.Din cat de mult vorbeam,mi-am dat seama ca urma sa fie inceputul unei prietenii frumoase.Incredere una in cealalta am capatat repede,curand aveam sa iti dezvalui temerile mele si sa iti cer sfaturi.Iata ca au trecut deja 6 luni de cand ne cunostem si inca ne intelegem.Iti multumesc ca esti prietena mea."]-Ana.

Patrocle.

El e Patrocle. Cine e Patrocle? Pai.. prietenul Lizucăi din povestea 'Dumbrava minunata' și însoțitorul ei la drumul spre bunici. Care-i faza cu Patrocle? Pai.. îl am la inima. E personaju` meu favorit. De ce? Pentru ca e curajos. Si mai cum? E parteneru` loial:))
P.S.:post pentru Pati.. sa-i amintească de zilele bune de odinioară=))

Jay-R+aida=love

I hate this part.

Zilele astea am fost pusa la incercare de un prieten. Spun eu.
Viata e importanta pentru toti, mai importanta decat orgoliul, ura sau alte d-astea. Stiu ca odata mi-a spus cineva sa nu iau viata in serios, ca oricum nu o sa ies din ea vie. Ei bine, atunci de ce ne este data sansa de a trai? De ce unii vor sa-si ia viata? De ce nu il mai recunosc pe X? De ce s-a schimbat atat de mult? Pentru ce? Pentru persoana iubita? Pentru a arata altora ca e ambitios? Pentru a lasa in urma doar lacrimi si pareri de rau?
Incercand sa-l trezesc la realitate, sa-i deschid ochii, el o tinea una si buna.."ma omor!".. mi-am zis.. ce rost are sa-l bat la cap cand el tot ce vrea face.. "X..asa nu se mai poate.. nu o poti astepta la infinit fara sa faci nimic.. si oricum sti prea bine ca nu se merita!"..cand am vazut ca nu se poate..i-am zis.."o mica decizie luata la miezul noptii sper sa te ajute in vreun fel..".. dupa 2 minute.. primesc mesaj.. "m-am gandit mai bine. nu o sa fac asta."
Am rasuflat linistita, m-am asezat pe perna si ma gandeam.. Nu are rost sa-ti iei viata.. e cel mai de pret lucru .. Traieste-ti viata asa cum iti este data.. caci toate se repeta.. dar viata NICIODATA!

greu.

E aşa de greu să-ţi fie uşor...aşa de uşor să-ţi fie greu!

Mă încăpăţânez să fiu şi astăzi parte din viaţa ta, încercând să te trag de mânecă, oprindu-te măcar pentru câteva clipe să citeşti niscaiva gânduri. M-am tot gândit în ultima vreme la alte câteva din obiceiurile noastre. Când dăm de greu, nu facem altceva decât să dăm înapoi. Şi o facem destul de des, pentru că aproape orice lucru ni se pare greu. Nu-i aşa? Ne este greu să ne ajutăm aproapele, ne este greu să ne dăm din timpul nostru celor din jur. Ne este greu să ne ţinem promisiunile, ne este greu să ne trezim măcar cu o jumătate de ceas mai devreme, ne este greu să ne rugăm pentru alţii, ne este greu să iertăm, să iubim. Ne este greu să nu criticăm, să nu bârfim, ne este greu să nu ne dorim atâtea lucruri aproape imposibil de realizat, ne este greu să fim cei pe umerii cărora atârnă responsabilităţile, ne este greu sa nu visam cu ochii intre-deschisi. Ne este greu să îmbrăţişăm, ne este greu să ridicăm pe cineva căzut, ne este greu să încurajăm, să fim sinceri, ne este greu să rezistăm ispitelor. Ne este greu să ne schimbăm atitudinile, să ne reevaluăm valorile. Ne este greu să îi acceptăm şi, mai mult, să îi iubim pe oameni exact aşa cum sunt. Ne este greu să renunţăm la a fi egoişti, ne este greu să fim puternici, ne este greu să ne preţuim timpul, ne este greu să fim corecţi, ne este greu să ne plătim taxele şi chiar să stăm la rând fără să bolborosim. Ne este greu să fim atenţi la nevoile celor din jurul nostru. Ne este greu să combatem rutina, monotonia şi tot greu ne este să căutăm să fim creativi. Ne este greu să mergem cu drag la serviciu sau la facultate, ne este greu să punem pasiune în ceea ce facem, ne este greu să facem ceva fără să primim nimic în schimb. Ne este greu să primim o observaţie fără să ne simţim dojeniţi, ne este greu să vorbim când trebuie şi să tăcem când ni se cere acest lucru, ne este greu să oferim o floare sau o felicitare, ne este greu să răspundem la scrisori, ne este greu să nu ne mâniem ori să avem răbdare, ne este greu să zâmbim, să fim veseli, ne este greu să renunţăm la a fi plângăcioşi sau inutili, ne este greu să privim suferinţa cu alţi ochi, ne este greu să nu avem aşteptări. Ne este greu să nu oftăm, ne este greu să acceptăm că am greşit şi să ne recunoaştem greşeala, ne este greu să luăm decizii, ne este greu să fim optimişti, ne este greu să alegem să nu ne îngrijorăm şi câte altele. Ne este greu, ne este greu, ne este greu…

Totul ni se pare greu şi nimic uşor! Totuşi ne este aşa de uşor să găsim fel de fel de scuze pentru a-i face pe alţii să creadă că tot ce ţine de viaţa noastră este greu. Ne place să fim compătimiţi, să se creadă despre problemele noastre că sunt dintre cele mai mari, cele mai grele. Da, este aşa de greu să-ţi fie uşor şi aşa de uşor să-ţi fie greu! Cu toate acestea, atâtea lucruri le luăm aşa de uşor. Viaţa ni se pare o joacă, privim multe din lucruri ca fiind prea puţin importante şi parcă nu ne pasă îndeajuns de fiecare amănunt al vieţii. Nimicurile sunt lucruri importante pentru noi, iar lucrurile importante le consideram a fi nimicuri. Poate veţi spune: oare chiar aşa de multe aspecte ale vieţii noastre fac parte din categoria: „greu, ne este greu”, „prea greu pentru mine”? Da, dureros, dar adevărat!

Ţie cât îţi este de greu? Ce faci când simţi că ţi-e greu şi ce numeşti uşor?

["..e atat de simplu, da lucrurile cele mai simple sunt cele mai grele.."]

fericirea.

fericirea..nu e decât un vis..din care toți ne trezim odată și'odată..da' știu sigur ca aceste clipe frumoase..se vor transforma într-o zi în amintiri dureroase..și iubirea se va depărta de noi..lăsând în urma doar niște dare de cenușă..iubirea e tot ce ne dorim..iar în final e tot ce'am avut și n-am prețuit..

["fericirea o cauti pana'ncetezi sa respiri."]

(august 2008)

Multumesc.

Nimeni nu mi-a acordat atata sprijin neconditionat si plin de iubire. Multumesc ca esti ceea ce esti pentru mine.

Exista.[part I]

Exista intotdeauna:
-o zi mai buna ca cea de azi
-o persoana pe care sa o iubesti
-cineva care iti poarta mereu de grija
-cineva care de acolo de sus are grija ca lectiile pe care le primesti sa devina pasi inainte
-o lacrima varsata din cauza celui pe care il iubesti
-un refuz
-o clipa de visare in fiecare minut

-un singur EL care ma face sa realizez care este rostul vietii mele.

viata normala.

Sa iubești face parte din dorința de a trai normal, o viata fără defecțiune e o viata în care iubești și ești iubit.